Dorinta

Ma stiam puternica, rezistenta la intemperii. Dar acum ma simt o umbra sensibila la orice lovitura. Orice interactiune cu obiectele din jur imi provoaca durere. Formele lor initial rotunjite se prefac in colturi taioase ce ma ranesc. Mizantropia, introvertirea si depresia si-au dat mana in perioada aceasta. Poate o fi din cauza pandemiei sau poate din dezamagirile repetate.

Am reusit sa schimb ceva ce imi doream de foarte mult timp, dar alte probleme au aparut. De ce nu poate fi usor la mine? As vrea o casuta in padure undeva la munte. Acolo ar fi liniste si frumos. Asta imi doresc: liniste si frumos. Fara oameni. Doar natura. Si Internet. 😛 Sa ma plimb prin verde si curat, sa privesc albastrul, sa scriu … Ce ciudat! „Albastrul” mi-a adus in minte niste ochi. Fuck you, B!

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Anatemă

Nu exiști! Esti doar plăsmuirea minții mele, proiecția înșelătoare a dorințelor mele! Ești un om mic care nu-mi merită atenția, timpul, energia. Din nimic ai apărut, în nimic să te intorci! Angoasele tale să te roadă până ți se vor vedea oasele albe lucind! Perfidia și ipocrizia să îți ardă ochii care odată îmi păreau calzi și buni! Să tânjești după iubire până mâinile ți se vor usca întinse, nemângâiate! Să ți se usuce buzele în așteptarea unui sărut! Mrejele singurătății să te învăluie ca într-un giulgiu și să te usuci acolo așteptând sa fii eliberat de un suflet cald!

Să adormi cu lacrimi în ochi în întuneric dorindu-ți să vezi o lumină și să te trezești în același întuneric rece! Intunericul de care îmi vorbeai și din care eram dispusă să te scot, îți amintești? Să îți devină veșnicie!

Să trăiești regretând toate deciziile! Să te învinovățești șă să îți fie dor până sufletul îți va fi mâncat de viermii îndoielii, nehotărârii și autocondamnării!

Să te ia dracu’!

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Gânduri toxice

Da, mi-a fost dor de tine. Deveniseși cumva un alter ego. Erai o imagine în oglindă pe care mă obișnuisem să o privesc zilnic. Dar erai toxic. Îmi slăbeai și puțina încredere pe care o mai aveam în mine. De ce făceai asta? Poate pentru că tu însuți nu ai încredere în tine. Sau poate … Dar nu mai fac psihanaliză! Tu din mintea mea ești altfel. Tu din mintea mea ai reacționa altfel. Tu din mintea mea ești cald și bun, puternic și atent, spontan și jucăuș. Tu din mintea mea ești doar o plăsmuire a imaginației.

O parte din mine te disprețuiește. O parte vrea să te ierte. Ai fi putut repara lucrurile. Nu știu de ce ți-aș fi iertat și asta dacă ai fi cerut-o. Poate pentru că îmi păreai rănit, defect. Sau poate pentru că … M-am întrebat adeseori de ce ție ți-am tolerat limitele, de ce ți-aș fi iubit defectele. Nu am găsit niciun răspuns.

A trecut timp, mi-am găsit rațiunea. Întotdeauna o găsesc dacă aștept să se aștearnă praful. Așa funcționez eu: cu cât trece mai mult timp, cu atât mă depărtez mai mult, iar șansele de reparare tind spre zero. Cu lacrimi în ochi, mi-am smuls cu dinții o bucată din piept și ți-am scuipat-o în față. Am plâns de durerea mutilării. Am plâns de ciudă, de nervi și neputință. Am plâns pentru mine, dar și pentru tine, pentru că a trebuit să-ți fac asta. Imaginează-ți că până și acum era important cum îți este! Da, mă întreb uneori cum îți este, mă mint că nu-mi pasă … Până la urmă cine ești tu și ce vrei? Ce vreau eu? Ce aș mai vrea acum?

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Ganduri razlete

  • Unii se sinucid pentru ca nu au intrat la facultate, altii o fac pentru ca au intrat. Sa spui ca te spanzuri pentru ca nu vrei sa te duci la facultate (dupa ce ai intrat la buget la o specializare foarte tare) inseamna sa fii deraiat rau de pe sine.
  • Uneori as vrea sa iti scriu pentru ca imi pasa de tine, dar ma opresc. Am promis ceva si ma voi tine de cuvant. Pana la urma, asta a fost si dorinta ta exprimata adeseori. Grija mea pentru tine a fost rasplatita cu rautate si reprosuri. Incep sa te urasc, iar imaginea ta se urateste.
  • Azi ar fi trebuit sa ma bucur la revederea unor suflete care imi erau dragi. Nu am simtit nicio bucurie! Poate pentru ca azi totul a fost amar. Sau poate pentru ca nu-mi pasa de nimic.
  • Ma intreb daca am eu ceva de atrag numai oameni cu caractere infecte sau daca mai toti sunt asa peste tot. As vrea sa mai intalnesc si oameni buni. As vrea sa am incredere in umanitate.
  • Imi simt capul greu, plin. Ma doare frecvent. Am observat ca durerile apar atunci cand ceva ma supara. As vrea liniste … in jur si in cap.
  • Mananc alune. Le impart cu T si R, cateii mei. Sunt fericiti si le mananca pofticiosi. Veselia lor imi face bine. Cand simt ca ma scufund, ma gandesc la ei pentru ca iubirea lor neconditionata ma aduce la suprafata.
  • Am prostul obicei de a-i face pe oameni sa se autodepaseasca. Uneori pun presiune prea mare. Uneori ar trebui sa nu o mai fac pentru ca nu toti pot duce atat.
  • Incercand sa fac bine, de fapt fac rau. De ce insist cand oamenii nu vor?

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , | 2 comentarii

Test de incredere

Mereu oamenii imi inseala increderea. Mereu ajung la momentul in care imi dau seama ca omul acela pe care il vedeam intr-o lumina pozitiva nu e altceva decat o caricatura inspaimantatoare. Poate metoda mea de verificare nu e cea mai buna pentru ca imi aduce dezamagire, dar e singura care si-a dovedit eficienta. In ce consta? Ii acord omului prezumtia de nevinovatie, il las sa se desfasoare acordandu-i incredere totala. Ii proiectez cea mai buna imagine si astept sa vad daca se ridica la nivelul ei. Din pacate, toti pica testul. Toti se dovedesc a fi niste versiuni virusate pe care eu uneori incerc sa le repar.

Chiar nu mai exista oameni de calitate? Sau am eu o atractie pentru oamenii cu defecte grave de fabricatie?

Uneori ma sabotez singura si refuz sa accept ca intre omul acela si imaginea ideala pe care i-am proiectat-o nu este nicio asemanare. Dovezile sunt clare, dar ma incapatanez sa nu il decapitez asa cum ar merita. Probabil pentru ca mi-e ciuda. Ciuda ca nu s-a putut ridica la nivelul proiectat. Refuzul asta ma face sa nu ii pot da drumul, sa il pastrez in minte intr-un conflict intre ratiune si vointa. Acest lucru face posibil ca in acelasi timp sa il iubesc si sa il urasc pe acel om, sa il admir si sa ma dezguste, sa fiu capabila sa ma dedic total lui si totodata sa pot il ucid. Deoarece nu accept realitatea, raman captiva penduland intre trecut si prezent, intre real si imaginar, intre dorinte si fapte. Cel mai rau e cand incerc sa repar, sa cioplesc piatra bruta pentru a-i da forma sculpturii din vis. Atunci imi devin cel mai rau dusman pentru ca imi rup unghiile, imi ranesc degetele si, desi ma doare, nu ma opresc. Eu continuu sa cred ca pot dezvalui frumusetea de dincolo de piatra seaca. Dar ce durere cand intr-un final accept ca aceasta nu exista!

Si totusi fac asta din nou si din nou … Si o voi face pana cand va aparea o exceptie de la regula. Si de nu va aparea, tot la fel voi proceda. Pana la sfarsit.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , | 2 comentarii

Cum sa cuceresti o femeie?

Exista metode si tehnici nenumarate, dar vorbind cu un prieten, mi-am dat seama care este reteta de succes pentru ca un barbat sa cucereasca o femeie. Expun aici pasii de urmat:

-Vorbeste mult timp la telefon cu ea, acorda-i atentie si verbalizeaza-ti dorinta de a o auzi. Arata-te sensibil si aproape perfect: harnic, responsabil, organizat, faci curatenie, speli haine, faci mancare, te ocupi de gradinarit, reciclezi …omg! E in extaz! L-a gasit pe the one! Esti putin ciudatel si deprimat. Simte ca te intelege, pare ca se vede in oglinda. Da, tu esti cel pe care il asteapta!

-Vorbiti mult la telefon si prin mesaje. Nu mai dormiti decat jumatate din noapte. A doua zi mergi zombie la serviciu, dar esti happy. Sau cel putin asa pari in ochii colegilor. Poate joci teatru, poate te induci chiar si pe tine in eroare, poate erai mai bine inainte in rutina aducatoare de sex ce camufla depresia si lipsa afectiunii impanate cu certuri.

-La prima intalnire poarta-te politicos, fa totul ca la carte. Conversatia curge natural, frumos. Priveste-o gales si admirativ, copiaza-i gesturile (involuntar, evident) si amenint-o ca o scanezi, ca e sub observatie sa iti faci tu o parere savanta despre ea. Imagineaza-ti ce bine se simte cand aude asta! Nici nu isi dorea sa o faci sa se simta in largul ei, voia un stalker psihopat! Ah, nu o atinge! Arata-te interesat, dar sa nu o atingi! Las-o asa sa se intrebe ce e in neregula cu tine sau cu ea!

-Profita de faptul ca are incredere in tine si ademeneste-o in vizuina ta. Propune-i sa ramana la tine pentru a o tine in brate. Evident ca ea te crede pentru ca ai fost mereu un gentleman si vrei lucruri serioase, nu sex. Iar la cat ati vorbit, tinutul in brate ar fi asa inocent si placut, inedit pentru vremurile noastre. Cand ajunge la concluzia ca de fapt tu urmaresti sa obtii sex, schimba-ti comportamentul radical pentru ca tu esti un inocent acuzat pe nedrept. Victimizeaza-te, supara-te ca ai fost acuzat de asa ceva cand tu aveai cele mai nevinovate intentii si demonstreaza asta spunandu-i ca e in friendzone, ca nu o mai percepi la fel. Fugi de ea, dar revino in scurt timp. Si tine-o tot asa! Ba vii, ba fugi, ba esti cald, ba esti rece! Zapaceste-o complet incat sa nu mai inteleaga nimic! Tu oricum nu te intelegi pe tine si nimic din jurul tau!

-Ea inca mai incearca sa (te) salveze. Chiar se straduieste. Vine la intalnire cu zambetul pe buze intr-o incercare de restartare. Tu poarta-te in aparenta ca un gentleman. Mergeti sa va plimbati, insisti sa luati masa. Dincolo de aparente, fii neghiob si grobian: nu te uita la ea cand ii vorbesti sau cand iti vorbeste, uita-te in alta parte si tine nasul cat mai sus ca un superior ce te crezi, fa grimase pentru ca acum gasesti ca mai nimic din ce zice sau face nu iti e pe plac, fa-o sa se simta prost ca nu isi comanda o mancare de fitze (fraiera nu ar mai fi putut sa manace nimic dupa cum ai tratat-o, dar din politete isi comanda ceva si chiar se chinuie sa ia cateva bucaturi), refuza orice ajutor din partea ei si chiar fa-o sa se simta de rahat pentru ca te priveste cu empatie si compasiune cand ii spui ca te doare nu stiu ce. Stai 5 ore la intalnire (in speranta ca poate primesti sex? sau de ce dracu’?), apoi, galant ca intotdeauna, condu-o acasa, dar alergand de parca e o cursa contracronometru si apoi fugi la propriu dupa ce i-ai aruncat un „pa!” debil care o lasa fara reactie. De fapt, nici nu are timp sa reactioneze pentru ca deja ai ajuns la coltul strazii.

-Neaparat nu mai da vreun mesaj! Nu-i mai raspunde nici cand te intreaba grijulie daca ai ajuns bine acasa. De parca te viola vreo baba psihopata in scara blocului! Ce e cu atata grija? Nu ai mai auzit! Nu ai mai simtit! Fa-te arici ca un barbat puternic si independent ce esti! Si nu-i mai da niciun fel de explicatii! Esti prea bun pentru muritorii de rand care te trateaza frumos! Tu esti obisnuit sa fii carpa unor frustrate!

-The end of story. The sad story of a woman who still dreams of simple, beautiful things. The tragic story of a man unable to forgive and love himself.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

New obsession

Il vad cu ochii inchisi si cu ei deschisi fara sa fie in fata mea. Il aud toata ziua peste tot chiar si fara sa fie acolo. Il aud noaptea in somn. Ma culc si ma trezesc cu el in minte. E cu mine peste tot. Imi vorbeste despre lucruri pe care le cunosc. Vibreaza in culorile mele. Ma vad in oglinda in el. De mult nu am mai avut o asa obsesie!

E super talentat, pierdut in spatiu, putin deprimat si ciudatel. My kind of guy! I just love him! It’s LAUV! :))

 

 

Publicat în Uncategorized | Etichetat , | Lasă un comentariu

Am fugit …

Am fugit la cateva sute de km. Am fugit de tine, T! Voiam sa-mi demonstrez ca nu a fost nimic, ca nu insemni nimic, ca a fost prea scurt, ca nu se poate ca mie sa mi se intample asta. Mi-am promis candva ca nu mi se va mai intampla! Nu am vrut sa ma indragostesc de tine, T! Tocmai pentru ca am intuit de la inceput ca tu poti deschide toate incaperile din castel. Mi-e frica de esec! Mi-e frica de fericire! Stiu: am numai frici! Si iata-ma acum fugind! Am fugit de tine intr-un oras care speram sa ma captiveze si sa imi alunge orice gand legat de ochii tai caprui si calzi (da! calzi!). Dar nu a fost asa! M-ai insotit la fiecare pas! Ai fost acolo mereu, oriunde m-am dus! Ai plecat cu mine din gara, ai fost cu mine in tren ascuns sub chipul studentului frumusel si destept ce statea pe banca din fata mea, te-ai plimbat cu mine de mana prin gradina botanica, ai admirat cu mine exponatele din muzeele pe care le-am vizitat, ai urcat cu mine in turn si ai ras pentru ca am rau de inaltime. Am incercat din rasputeri sa-ti alung prezenta, dar nu am reusit! In ultima seara, m-ai insotit prin parcul plin de oameni tineri si copii. Te-am vazut privindu-i nostalgic si am simtit din nou dorinta de a te imbratisa, dorinta pe care mi-am reprimat-o de atatea ori – initial pentru ca asa mi-ai cerut, apoi pentru ca neintelegand ce vrei, m-am retras eu. Privind cuplurile care dansau in fata cazinoului, mi-am amintit ca ai luat cursuri de dans si te-am vazut dansand tango si samba. Tu nici nu stii ca ai fost cu mine! Cred ca nici nu ai fi vrut sa stii. Am incercat sa-ti spun cand ne-am revazut, dar m-am lovit de un munte de indiferenta si raceala. Mi-era atat de dor de tine! Erai langa mine, dar pareai atat de departe. Am incercat, T! Am incercat sa ma port normal, dar nu mai stiam ce e normal! Prea multe restrictii, reticente, idei preconcepute. Nu am reusit sa comunicam. Cum am fi putut de la asa distanta ce o pusesem intre noi? Apoi am renuntat si am fugit si eu. Durea prea tare. Imi place sa cred ca totul s-ar fi rezolvat cu o imbratisare … daca vreunul ar fi avut curaj sa faca asta … Eu asa as fi stiut ca esti inca acolo si nu departe fugind de mine. De ce, T? Pentru ca asa a fost sa fie, ai zis. ….

Poate ca pana la urma nu m-ai placut suficient. Altfel nu ai fi renuntat asa. Nu? Sau poate e vina mea pentru ca nu am stiut cum sa iti spun ca ai fost cu mine dintotdeauna. Acum doar ai capatat chip. E vina mea pentru ca mi s-a facut frica. Am sufletul ravasit si nu pot … nu vreau sa mai adun cioburile sa le lipesc la loc. Mai stau asa … pentru ca asa inca esti cu mine. Nu vreau inca sa-ti dau drumul! Raman asa blocata in tristetea asta dulce pana cand vreau eu! Mi-o asum!

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

4 noiembrie si un semafor

Cu ani in urma i-am cerut o carte. Acum trei zile l-am intalnit intamplator la semafor. Ciudat este ca mergand catre semafor am simtit o prezenta in spate. Ca si cand cineva cunoscut mergea in spatele meu. Vorbeam la telefon si ma asteptam sa ma depaseasca sa vad cine este. Nu m-a depasit si l-am vazut atunci cand s-a oprit la semafor la cateva secunde dupa mine. Era el! Mi-am luat inima in dinti si l-am salutat. S-a uitat intrebator la mine. Nu m-a recunoscut. Am trecut repede peste dezamagirea asta si i-am spus cine sunt fara a-i mentiona insa numele. A inceput o conversatie in care el a vorbit mult. Nu stiam ca vorbeste atat de mult si atat de frumos! As fi vrut sa prind radacini ascultandu-l la nesfarsit. La primul verde l-am atentionat, dar a precizat ca nu se grabeste pentru ca mergea la farmacie. Ce dor imi fusese de ochii caprui intunecati! De cate ori trecusem pe acolo si imi dorisem sa-i revad! Si acum aparusera de niciunde si nu le-am spus asta! Semaforul s-a facut verde si rosu de nenumarate ori. Incepuse sa bata un vant rece, taios si, desi mi-ar fi placut sa nu mai plece de acolo, ma gandeam ca trebuie sa ii fie frig. Era imbracat cu o jacheta bleumarin foarte frumoasa si un tricou polo alb. Aproape o ora a trecut. Mi-a zis ca daca ma poate ajuta cu ceva sa ii spun si ca imi poate trimite niste materiale de studiat. Comunicativ, deschis, dar rece si oficial. Apoi a plecat grabit. Parca brusc. The end. As fi vrut sa mai stea… sa-mi vorbeasca despre algoritmi, grafuri sau orice altceva. Numai sa mai ramana!
Cum imi zicea un amic, nu am incredere in mine si de asta nu stiu sa fiu flirty. Da, nu am incredere nici macar cat sa imi permit sa visez ca il invit la un suc. De cum incerc sa-mi imaginez asta, tot tabloul se risipeste precum cenusa in vant si se instaleaza frica. Frica de esec, de respingere. Frica de durere.
De ce mi-a iesit acum in cale? Este asta vreun mesaj? Vreun semn pe care il astept si pe care il cer de mult timp? Si daca da, cum il interpretez? „Viata e prea scurta” mi-a zis …

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 4 comentarii

Conversatie cu mine

De multa vreme evit sa mai discut cu mine. Nu sunt bine. Simt ca ma invartesc intr-un cerc din care nu pot sa ies. De parca sunt intr-unul din visele mele in care fac o actiune la nesfarsit si nu reusesc sa termin ce imi propusesem sa fac. Ma sufoc, nu am aer, ma duc in jos. Si nu e nimeni sa ma prinda de mana. Prietenele ma suna sa imi povesteasca propriile lor probleme, iar cand incerc sa zic ceva de ale mele mi se taie macaroana. Cand au devenit oamenii asa de egoisti? In felul acesta, am invatat si eu sa nu mai ascult. Sunt in fata lor sau la telefon, dar nu aud nimic din firul povestii. Mai prind cate o replica astfel incat sa pot incuviinta din cap ca si cand sunt absorbita de relatare, dar totul trece pe langa mine fara sa ma atinga.
Uneori ma simt cel mai trist om din lume. Mai tot timpul ma simt cel mai singur om din lume. Am nevoie de cineva care sa ma inteleaga, sa ma asculte si sa fie acolo pentru mine. Sa simt ca ii pasa. Am impresia ca nimanui nu-i pasa de mine. Uneori nici familiei mele. Ma simt exploatata de prieteni, de familie, de toti. Doar ofer si nu primesc nimic inapoi. Am obosit si am sufletul greu ca o piatra. Nu stiu cat o sa mai pot asa …
Se pare ca am un talent deosebit in a gasi oameni care sa se sprijine pe umerii mei, dar care sa fuga atunci cand eu am nevoie. Mi-am petrecut vara trecuta incercand sa il ridic de jos pe I. Nu am reusit in ciuda eforturilor mele. Desi il placeam enorm m-am purtat ca un profesionist, ca un psiholog adevarat. Acum cand am aflat ca l-a motivat o tipa cu care isi dorea sa faca sex, parca am primit un pumn in stomac. Macar e un aspect pozitiv in asta: in sfarsit I. isi doreste sa revina pe linia de plutire.
Am terminat povestea cu C. A fost o greseala, asa cum am stiut de la inceput. Pe atunci am zis ca fiecare merita o sansa. Nu ne potrivim deloc! Avem conceptii diferite despre viata, venim din medii diferite si ne indreptam in directii opuse. M-a lasat balta de atatea ori cand aveam nevoie de cineva care sa ma asculte incat la final nu am simtit nicio emotie cand i-am zis sa nu ma mai caute niciodata.
Imi staruie in minte R. si ma intreb adesea cum ii este. Pe R. l-am ranit foarte rau pentru ca am vrut o incheiere. Asa am simtit atunci ca e mai bine. Cu toate astea, lui R. nu i-am dat niciodata drumul. A fost mereu in mintea mea. La randul lui, m-a ranit si el in semn de razbunare. Trebuie sa incetez si sa constientizez ca lui nu-i mai pasa.
Si mai mult de atat, trebuie sa ma adun, sa strang toate cioburile si sa le lipesc la loc. Altfel mi le va lua vantul si nu ma voi mai regasi vreodata … Si trebuie sa am o conversatie serioasa cu mine!

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , | 2 comentarii