o lectie despre independenta. sau dependenta?

Mereu am fost o fire independenta. Am avut si mi-am sustinut propriile pareri (si am avut de suferit de pe urma aceasta). Mi s-a reprosat adesea ca nu cer ajutorul pentru ca sunt prea orgolioasa si mult prea incapatanata sa fac totul singura.
Din cauza dorintei de independenta si a faptului ca nu cer ajutorul probabil par nesupusa. Chiar daca dupa aspectul fizic nu par asa. (prietenii stiu de ce :))) ) Candva cand eram mica (nu imi amintesc daca eram la scoala sau nu) ai mei parinti s-au hotarat sa-mi dea o lectie. O lectie prin care sa-mi demonstreze ca nu ma pot descurca singura. Eram cu ei intr-un magazin mare cu multe etaje si scari rulante. Ma tineau de mana si eu am protestat spunand ca pot sa merg singura fara sa ma tina ei de mana. Mi-au dat drumul, dar au trisat. Intentionat s-au departat de mine lasandu-ma sa ma amestec prin multimea de oameni mari din magazin. Au avut grija sa ii pierd din raza mea vizuala. Probabil imi amintesc intamplarea asta pentru ca m-a marcat reactia lor: statusera undeva si ma privisera cum ma pierd in multime. Razand mi-au zis ceva de genul: „Ti-am spus sa nu dai drumul la mana?” M-am speriat. Ma sperie si acum „lectia” lor. Ce dracu’ au gandit? Asa inveti un copil sa fie pe picioarele lui? Sau asa il subjugi pentru totdeauna?
Poate ca era de invatat de aici ca eram prea mica si riscam sa ma pierd, dar nu ar fi fost mai bine daca ma lasau sa merg singura, dar alaturi de ei? Astfel as fi avut de invatat ca ma pot descurca singura si ca pot conta oricand pe ajutorul lor (ei fiind acolo si intarindu-mi convingerea ca imi vor fi mereu alaturi)?

Anunțuri