Nostalgie

Azi au cazut cativa fulgi rataciti. Fetita unei colege mi-a spus strigand de bucurie:”Ce bineee! Ningeee! Vreau sa ninga si de ziua mea!”. Ziua ei va fi pe 24 februarie. Am zambit nostalgic. Dorinta ei si strigatul acela de bucurie pura mi-au amintit de o alta fetita ce isi dorea ca unicul cadou de ziua ei sa fie prima ninsoare. Si mai mereu i se indeplinea dorinta. Chiar daca uneori zapada asternuta disparea in aceeasi zi. Dar vrerea ii era indeplinita: ningea de ziua ei si ea era cel mai fericit copil pentru ca primea cadoul magic pe care altii nu aveau privilegiul sa-l primeasca. Pentru cine mai ningea la cerere de ziua lui?
Ce repede trece timpul acum! Si ce incet se misca pe atunci! Si cum s-au schimbat lucrurile! Fetita care cu ani in urma (din ce in ce mai multi) cerea zapada de ziua ei, acum nici nu vrea sa auda de ea! Fetita care dansa cu umbrela in ploaie, acum nu vrea sa faca vreun pas de dans. Ea, care uita sa mai mearga la culcare pentru ca statea intinsa afara privind stelele licarind pe panza neagra a cerului de vara, acum se sperie de umbre. A uitat cum e sa te trantesti prin iarba inalta si sa simti mirosul de pamant si flori, cum e sa admiri furtuna stand pe pervazul unei ferestre larg deschise spre disperarea celorlalti care se tem de fulgere, cum e sa alergi dupa fluturi, sa observi cum marsaluiesc si trebaluiesc furnicile o zi intreaga sau cum ti se face inima de mica si ti se opreste respiratia la cel mai mic zgomot atunci cand ai sarit gardul la vecini sa le furi ghioceii. A uitat ca era initiatorul tuturor jocurilor, creatorul si liderul, iar acum nici nu mai vrea sa lupte. Aproape ca nu mai vrea nimic. L-a luat pe nu in brate si nu e nimeni si nimic sa o faca sa-i dea drumul. Si ii e teribil de dor de fetita de demult si de vremurile acelea de care stie ca se departeaza rapid si ireversibil cu pasi din ce in ce mai mari …

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Nostalgie

  1. miss Red zice:

    :d vine primavara

  2. Florin zice:

    Și ce poate face un băiețel să aducă o fetiță la acele vremuri în care ea îl ținea pe da în brațe?

  3. miss Red zice:

    fetita aceea mica sau baietelul acela micut e inca o parte din noi .. copilul din noi ne asteapta mereu sa ne intoarcem la el

  4. Fetiţa acelui timp nu se mai întoarce, dar este figura pregnantă a unui prezent nostalgic, ceea ce este frumos.

  5. kriozenit zice:

    Fetița aceea este undeva în tine, închisă, plângând să îi dea cineva drumul… Căci ea e cea prin care te bucuri cel mai tare, plângi cel mai amarnic, sau iubești cel mai mult, cu alte cuvinte prin ea poți să fi fericită. Pur-și-simplu dă-i drumul și ai să vezi că fericirea ei te va molipsi și pe tine….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s