Din lumea animalelor (2)

De ceva vreme tot vreau sa scriu despre al doilea specimen din seria „Din lumea animalelor”. Este vorba de lupul singuratic. Sau cel putin asa se crede el. Se mai crede cel mai destept, cel mai talentat, cel care poate sa rastoarne lumea cu susul in jos. Asa se crede el. Cum e de fapt? Este un coiot raios ocolit si izgonit de toti. Nimanui nu-i plac infumuratii, iar coiotul nostru e atat de plin de el incat crede ca poate sa jigneasca in stanga si-n dreapta doar pentru ca el este cel atotputernic. Daca tot a venit vorba, lupului singuratic (a se citi in continuare coiot raios) ii pute cand i se aminteste de orice tine de originea divina a lucrurilor. Desi nu are o imagine clara asupra acestui aspect, e pur si simplu alergic la el. Probabil nu suporta ideea ca cineva sa fie mai puternic decat el.
Ii place sa braveze in vorbe, niciodata in fapte. Urla la luna cum ca nimeni nu aude, nu vede, nu face si ca trebuie facut asa si pe dincolo, dar el e primul care paraseste corabia cand aceasta se scufunda. Este un fals, un ipocrit care se indoaie dupa cum bate vantul. Se bate cu pumnii in piept pentru principiile sale, dar cand trebuie sa le aplice … le uita.
Nu stie sa comunice cu cei din jur, iar tot ce ii iese pe gura sunt numai urlete, vaiete, jigniri, acuze. Nu-si vede propriile defecte, ci doar pe ale celor din jur. De fapt, in lumea lui imaginara, el este perfect, a muncit mult pana sa atinga aceasta perfectiune si trebuie divinizat pentru asta.
Desi latra despre viitor este prins iremediabil in trecut. Este tributar unor personaje si situatii din trecut pe care nu a stiut sa le pretuiasca suficient atunci sau carora le-a atribuit acum valente pe care nu le-au avut niciodata.
Este un egoist. Il intereseaza numai binele propriu si da bir cu fugitii dintr-o relatie in care ar trebui sa ofere suport celuilalt. Promite ca face lucruri, apoi nu mai recunoaste ce a promis.
Pozeaza in lupul mizantrop, independent si puternic, dar isi urla amarul probabil dintr-o dorinta launtrica de autovictimizare. Pana si dorinta lui de autodistrugere este un spectacol ieftin, o forma de teribilism infantil (ridicol – avand in vederea varsta considerabila a lupului) ce se vrea a fi perceput ca forma de razvratire laudabila. Tot ce vrea e sa nu mai fie singur, dar are un talent innascut de a-i indeparta pe toti cei care tind sa se apropie de el. Si cine ar vrea sa stea in preajma unui coiot jegos, uzat si fara vreun Dumnezeu?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s