Conversatie cu mine

De multa vreme evit sa mai discut cu mine. Nu sunt bine. Simt ca ma invartesc intr-un cerc din care nu pot sa ies. De parca sunt intr-unul din visele mele in care fac o actiune la nesfarsit si nu reusesc sa termin ce imi propusesem sa fac. Ma sufoc, nu am aer, ma duc in jos. Si nu e nimeni sa ma prinda de mana. Prietenele ma suna sa imi povesteasca propriile lor probleme, iar cand incerc sa zic ceva de ale mele mi se taie macaroana. Cand au devenit oamenii asa de egoisti? In felul acesta, am invatat si eu sa nu mai ascult. Sunt in fata lor sau la telefon, dar nu aud nimic din firul povestii. Mai prind cate o replica astfel incat sa pot incuviinta din cap ca si cand sunt absorbita de relatare, dar totul trece pe langa mine fara sa ma atinga.
Uneori ma simt cel mai trist om din lume. Mai tot timpul ma simt cel mai singur om din lume. Am nevoie de cineva care sa ma inteleaga, sa ma asculte si sa fie acolo pentru mine. Sa simt ca ii pasa. Am impresia ca nimanui nu-i pasa de mine. Uneori nici familiei mele. Ma simt exploatata de prieteni, de familie, de toti. Doar ofer si nu primesc nimic inapoi. Am obosit si am sufletul greu ca o piatra. Nu stiu cat o sa mai pot asa …
Se pare ca am un talent deosebit in a gasi oameni care sa se sprijine pe umerii mei, dar care sa fuga atunci cand eu am nevoie. Mi-am petrecut vara trecuta incercand sa il ridic de jos pe I. Nu am reusit in ciuda eforturilor mele. Desi il placeam enorm m-am purtat ca un profesionist, ca un psiholog adevarat. Acum cand am aflat ca l-a motivat o tipa cu care isi dorea sa faca sex, parca am primit un pumn in stomac. Macar e un aspect pozitiv in asta: in sfarsit I. isi doreste sa revina pe linia de plutire.
Am terminat povestea cu C. A fost o greseala, asa cum am stiut de la inceput. Pe atunci am zis ca fiecare merita o sansa. Nu ne potrivim deloc! Avem conceptii diferite despre viata, venim din medii diferite si ne indreptam in directii opuse. M-a lasat balta de atatea ori cand aveam nevoie de cineva care sa ma asculte incat la final nu am simtit nicio emotie cand i-am zis sa nu ma mai caute niciodata.
Imi staruie in minte R. si ma intreb adesea cum ii este. Pe R. l-am ranit foarte rau pentru ca am vrut o incheiere. Asa am simtit atunci ca e mai bine. Cu toate astea, lui R. nu i-am dat niciodata drumul. A fost mereu in mintea mea. La randul lui, m-a ranit si el in semn de razbunare. Trebuie sa incetez si sa constientizez ca lui nu-i mai pasa.
Si mai mult de atat, trebuie sa ma adun, sa strang toate cioburile si sa le lipesc la loc. Altfel mi le va lua vantul si nu ma voi mai regasi vreodata … Si trebuie sa am o conversatie serioasa cu mine!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Conversatie cu mine

  1. Invită-te la o cafea şi vorbeşte-ţi sincer. Apoi ascultă ce ai de zis şi ia-te de mână şi mergi mai departe. Curaj!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s