Am fugit …

Am fugit la cateva sute de km. Am fugit de tine, T! Voiam sa-mi demonstrez ca nu a fost nimic, ca nu insemni nimic, ca a fost prea scurt, ca nu se poate ca mie sa mi se intample asta. Mi-am promis candva ca nu mi se va mai intampla! Nu am vrut sa ma indragostesc de tine, T! Tocmai pentru ca am intuit de la inceput ca tu poti deschide toate incaperile din castel. Mi-e frica de esec! Mi-e frica de fericire! Stiu: am numai frici! Si iata-ma acum fugind! Am fugit de tine intr-un oras care speram sa ma captiveze si sa imi alunge orice gand legat de ochii tai caprui si calzi (da! calzi!). Dar nu a fost asa! M-ai insotit la fiecare pas! Ai fost acolo mereu, oriunde m-am dus! Ai plecat cu mine din gara, ai fost cu mine in tren ascuns sub chipul studentului frumusel si destept ce statea pe banca din fata mea, te-ai plimbat cu mine de mana prin gradina botanica, ai admirat cu mine exponatele din muzeele pe care le-am vizitat, ai urcat cu mine in turn si ai ras pentru ca am rau de inaltime. Am incercat din rasputeri sa-ti alung prezenta, dar nu am reusit! In ultima seara, m-ai insotit prin parcul plin de oameni tineri si copii. Te-am vazut privindu-i nostalgic si am simtit din nou dorinta de a te imbratisa, dorinta pe care mi-am reprimat-o de atatea ori – initial pentru ca asa mi-ai cerut, apoi pentru ca neintelegand ce vrei, m-am retras eu. Privind cuplurile care dansau in fata cazinoului, mi-am amintit ca ai luat cursuri de dans si te-am vazut dansand tango si samba. Tu nici nu stii ca ai fost cu mine! Cred ca nici nu ai fi vrut sa stii. Am incercat sa-ti spun cand ne-am revazut, dar m-am lovit de un munte de indiferenta si raceala. Mi-era atat de dor de tine! Erai langa mine, dar pareai atat de departe. Am incercat, T! Am incercat sa ma port normal, dar nu mai stiam ce e normal! Prea multe restrictii, reticente, idei preconcepute. Nu am reusit sa comunicam. Cum am fi putut de la asa distanta ce o pusesem intre noi? Apoi am renuntat si am fugit si eu. Durea prea tare. Imi place sa cred ca totul s-ar fi rezolvat cu o imbratisare … daca vreunul ar fi avut curaj sa faca asta … Eu asa as fi stiut ca esti inca acolo si nu departe fugind de mine. De ce, T? Pentru ca asa a fost sa fie, ai zis. ….

Poate ca pana la urma nu m-ai placut suficient. Altfel nu ai fi renuntat asa. Nu? Sau poate e vina mea pentru ca nu am stiut cum sa iti spun ca ai fost cu mine dintotdeauna. Acum doar ai capatat chip. E vina mea pentru ca mi s-a facut frica. Am sufletul ravasit si nu pot … nu vreau sa mai adun cioburile sa le lipesc la loc. Mai stau asa … pentru ca asa inca esti cu mine. Nu vreau inca sa-ti dau drumul! Raman asa blocata in tristetea asta dulce pana cand vreau eu! Mi-o asum!

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s