Anatemă

Nu exiști! Esti doar plăsmuirea minții mele, proiecția înșelătoare a dorințelor mele! Ești un om mic care nu-mi merită atenția, timpul, energia. Din nimic ai apărut, în nimic să te intorci! Angoasele tale să te roadă până ți se vor vedea oasele albe lucind! Perfidia și ipocrizia să îți ardă ochii care odată îmi păreau calzi și buni! Să tânjești după iubire până mâinile ți se vor usca întinse, nemângâiate! Să ți se usuce buzele în așteptarea unui sărut! Mrejele singurătății să te învăluie ca într-un giulgiu și să te usuci acolo așteptând sa fii eliberat de un suflet cald!

Să adormi cu lacrimi în ochi în întuneric dorindu-ți să vezi o lumină și să te trezești în același întuneric rece! Intunericul de care îmi vorbeai și din care eram dispusă să te scot, îți amintești? Să îți devină veșnicie!

Să trăiești regretând toate deciziile! Să te învinovățești șă să îți fie dor până sufletul îți va fi mâncat de viermii îndoielii, nehotărârii și autocondamnării!

Să te ia dracu’!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s