3 filme de Fernando Gonzalez Molina pe care sa nu le ratezi!

M-am apucat de vazut filme pe banda rulanta. De multa vreme nu am mai vazut asa multe. Recent am vazut 3 filme spaniole in regia lui Fernando Gonzales Molina. Acesta e un regizor tanar care, in opinia mea, promite sa realizeze lucruri marete.
MV5BNjQwM2Y3ODQtYjExMi00OGIwLWFhZWYtNDY0ZDM4ZTk1MzU1XkEyXkFqcGdeQXVyNjE5NTc2OTQ@._V1_UY268_CR5,0,182,268_AL_
Primul film pe care l-am vazut e „Tres metros sobre el cielo” („Trei metri deasupra cerului”) realizat dupa cartea cu acelasi nume a scriitorului italian Federico Moccia. Nu stiu cum e cartea, stiu ca exista si o ecranizare italiana mai veche care nu mi s-a parut atractiva, dar stiu ca filmul lui Molina mi-a placut! Desi e o poveste pentru adolescenti, desi personajul principal seamana prea mult cu cel al lui James Dean din „Rebel fara cauza”, desi actiunea e formata dintr-un sir previzibil de actiuni stereotipe mi-a placut! Molina a reusit sa faca interesanta povestea clasica de iubire dintre baiatul rebel, iresponsabil si periculos si fata cuminte si desteapta, mandria parintilor sai. Este abordata si ideea diferentei de clasa sociala pentru a accentua si mai mult diferenta dintre cei doi protagonisti, H. (Hache) si Babi. Stiu ca psihologii au zis ca o astfel de poveste e imposibila sau ca, daca devine posibila, nu are viata lunga. Stiu ca noi, femeile, suferim de sindromul „Frumoasa si bestia” si vrem sa reparam toti barbatii defecti de care ne indragostim. Si cu toate acestea, imi place sa cred ca, macar in filme, povestea asta e posibila si poate avea happy-end.
Filmul asta m-a facut sa rad si sa plang, sa ma intristez si sa sper. M-a facut sa visez asa cum nu mai indraznisem sa o fac de multa vreme. Mi-au placut jocul actoricesc, muzica si peisajele. Molina e un fel de pictor, filmul fiind presarat cu cadre ce par a fi tablouri sau fotografii artistice.
Continuarea acestui film este „Tengo ganas de ti” („I want you”) si aduce in fata spectatorilor un nou H., matur, responsabil, care nu se mai regaseste in activitatile si comportamentul vechiului Hache. Si acest film impresioneaza prin imagini si muzica! Si acum vei plange si vei rade, dar nu vei intui finalul.
MV5BMzdiNDkyNjUtMDcwNC00YWYyLTk2NTMtMWJiZGFiYTg0NTYwXkEyXkFqcGdeQXVyMTA0MjU0Ng@@._V1_UY268_CR3,0,182,268_AL_
Se vorbeste de o a treia parte, „Por tu amor”, dar care nu a mai fost realizata. Poate nici nu va mai fi transpusa pe pelicula!
L-am remarcat pe actorul care l-a interpretat pe H. Se pare ca nu avea cine stie ce experienta cand Molina l-a ales pentru acest rol. Si ce bine a facut acordandu-i incredere! Poate de aceea l-a mai cooptat intr-un alt proiect, „Palmeras en la nieve” (2015).
MV5BMTU2OTY5NTM3M15BMl5BanBnXkFtZTgwMDA1MDYxNjE@._V1_UY268_CR3,0,182,268_AL_
Si acest film este o adaptare cinematografica a unui roman cu titlu identic de Luz Gabas. Aici Mario Casas joaca rolul lui Killian, un tanar care pleaca de undeva din nordul Spaniei dintr-o zona muntoasa si inzapezita pe insula exotica unde se nascuse si se indragosteste de o fata bastinasa, Bisila. Semnificatia titlului este legata de cele doua locatii. Este zugravita lumea spaniolilor stapani si atotputernici in perioada colonizarii si sunt prezentate atrocitatile comise asupra populatiei de culoare. Povestea surprinde si decaderea regimului colonial si transformarea spaniolilor din vanatori in prigoniti si vanati. Daca in „Tres metros sobre el cielo” era vorba de o iubire intre doi reprezentanti ai unor clase sociale diferite, acum avem de-a face cu doi reprezentanti ale unor societati si culturi diferite. Si totusi iubirea le transcende si infloreste cu mai multa forta decat te-ai astepta staruind in inimile celor doi pana la moarte in ciuda piedicilor aparute. Este o poveste de dragoste de basm de care aveam nevoie in perioada asta in care multe lucruri mi se par imposibile.
Si in acest film, Molina surprinde imagini de vis facandu-te uneori sa crezi ca esti la o expozitie de fotografie! Si acest film este emotionant si perfect sa-l privesti tinand pe cineva in brate.
Poate nu sunt perfecte, poate as putea sa gasesc si neajunsuri la filmele lui Fernando Gonzalez Molina, dar in acest moment sunt ceea ce aveam nevoie: altceva decat filme americane stereotipe! Respira emotie si frumusete, speranta si incredere, relaxare si visare!

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Iti scriu pentru ca te plac

6a00d8341c652b53ef01a3fa8fff03970b-800wi
Iti scriu pentru ca mi-e dor de tine si pentru ca orice cuvant venit de la tine imi face inima sa vibreze in culorile curcubeului. Iti trimit vreun link pentru ca vreau sa zici ceva si nu pentru ca ar fi de vreo mare importanta informatia ce ti-o trimit. Iti scriu pentru ca ma gandesc la tine, pentru ca ma intreb ce faci, cum iti este. Iti scriu pentru ca-mi pasa daca ziua ta a fost frumoasa ori ba!
Iti scriu pentru ca vreau sa stiu despre tine si pentru ca vreau sa stii despre mine. Iti scriu pentru ca azi sunt trista si as vrea sa te aud. Vocea si rasul tau mi-ar lumina ziua. Oare stii asta?
Iti scriu pentru ca atunci cand ma gandesc la tine imi pare ca ma privesc in oglinda. Mi-a trebuit atata timp sa imi dau seama! Tu nici nu stii, asa e?
Iti scriu pentru ca am devenit dependenta de conversatiile cu tine si pentru ca, desi urasc modul asta desirat de comunicare, sunt fericita cand tu zici ceva! Ma dor trivialitatile, dar tot ma bucur ca o adolescenta naiva cand tu imi spui ceva.
Iti scriu pentru ca te plac si pentru ca vreau sa ma placi si tu!

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 5 comentarii

Cu capul in nori

Doua lucruri aiurea mi s-au intamplat in ultimul timp. E destul de rusinos sa le recunosc, but I am guilty!
1. Saptamana trecuta. am plecat de acasa cu bluza pe dos. Nu ar fi fost asa rau daca nu ar fi observat o colega din aia care scaneaza pe toata lumea in cautarea de senzational! Interesant e ca nimeni nu a indraznit sa rada! Deci oamenilor le e frica de mine! :))) Nu e prima isprava de acest gen. Mi s-a mai intamplat acum un an cand am plecat la serviciu cu tricoul pe dos. Am observat in autobuz si m-a bufnit un ras de nu stiam cum sa ma ascund sa nu ma vada oamenii ca rad singura.
2. Azi am facut plaja. M-am dat eu cu lotiune, am stat destul de mult la soare. In general, nu-l tolerez dar azi chiar mi-am propus sa ma bronzez. Ma miram si eu de rezistenta mea! Cand am ajuns in casa am observat ca incurcasem tuburile de lotiune si in loc sa ma dau cu cel cu protectie solara, m-am dat cu laptele reparator de dupa plaja. Deci zero protectie solara! Acum am pielea rosie si ard!
Nu stiu ce se intampla cu mine. E atipic sa fiu cu capul in nori! E amuzant si penibil in acelasi timp.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | 2 comentarii

Ganduri si doruri

Inca o noapte alba … Am ajuns sa-mi fie teama de apropierea noptii. Nu pot sa dorm, ma napadesc ganduri si doruri … Ziua e mai bine pentru ca gasesc ceva de facut si mintea mi-e ocupata. Dar noaptea … noaptea nu-mi mai apartin. Vii tu si imi stapanesti intreaga fiinta. Vreau sa te urasc si cand cred ca am reusit, ma intreb ce faci, daca esti bine, daca razi sau daca esti trist. O dorinta de nestavilit de a te lua in brate ma cuprinde si uit ca doream sa te urasc. Cum e posibil? Ai fost mereu acolo in sufletul meu si de abia acum am avut curajul sa te recunosc! Si nu stiu daca este prea tarziu sau daca e prea devreme! Sau poate nu va fi niciodata momentul potrivit pentru ca unul din noi nu e potrivit …
Simt un amestec ciudat de bucurie si tristete, de exaltare si pesimism, de speranta si deceptie. Poate ar trebui sa-ti spun totul. M-as simti usurata atunci. Dar sunt lasa! Mi-e frica de abisul in care as cadea apoi …

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Hoverboard pentru cineva drag

Imi place sa fac cadouri! Nu cred ca e persoana draga mie care sa nu fi primit ceva de la mine! Bucuria pe care o simti atunci cand oferi ceva e cea mai buna rasplata! Recent am descoperit ceva ce cred ca i-ar placea mult unei persoane la care tin foarte mult. Este vorba de un skateboard electric, ultima gaselnita in materie de distractie pentru cei activi si curajosi. Acesta este un mijloc de transport modern, ultima tendinta in deplasarea prin oras.
Carcasa este fabricata dintr-un material foarte rezistent pentru a nu se deforma in cazul socurilor mecanice . Tot acest material impiedica patrunderea apei sau a prafului de gradul IP54.
Rotile sunt concepute pentru a rula pe foarte multe suprafete, sa aiba o aderenta foarte mare si sa fie rezistente in timp fiind cea mai buna alegere pentru un scooter electric Smart Board.
Are cate un motor pentru fiecare roata . Aceste motoare nu permit intrarea de praf inauntru si astfel riscul ca ele sa se blocheze este eliminat. Totodata aceste motoare sunt testate pentru a fi puternice si rezistente ani de zile. Motoarele folosite la Smart Board sunt 100% electrice si nu sunt daunatoare mediului inconjurator.
Diametrul rotii este de 10 inch, are doua motoare pe baterie Samsung 4400mAh. Se gaseste pe culoarea neagra cu talpa rosie pe depozit-online.

hoverboard

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Haos in capul meu

De ceva vreme tot vreau sa vorbesc aici despre tot ce se intampla in capul si in inima mea, dar nu m-am hotarat pana acum sa o fac! Mi-e teama de ce va trebui sa recunosc! Sunt lucruri de care m-am ferit de atata amar de vreme, dar pe care pana la urma nu am decat sa mi le spun mie si sa le infrunt! Le voi zice in ordine aleatorie, apoi poate voi vedea vreo concluzie …
1. Am nevoie de cineva care sa ma asculte. Asa-zisele prietene sunt disponibile cand au ele probleme si cand au nevoie sa le ascult eu.
2. Am tot vrut sa scriu despre I., dar mi-a fost teama. Teama ca se va dovedi altfel decat il vedeam eu. Teama ca mi-a ocupat mintea si inima. Ambele temeri s-au adeverit. Imi vine sa plang, sa urlu … De ce nu pot fi lucrurile simple si pentru mine?
3. Am decis sa plec de aici si am facut deja un pas. Cu toate astea, sunt atatea lucruri care ma tin pe loc. Inclusiv oameni. Din pacate, tocmai oamenii aia ar trebui sa ma sustina, dar ei ma trag in jos.
4. Am in fata o perioada alba, fara nicio activitate programata, fara niciun plan. Simt ca innebunesc! As vrea sa fug cat mai departe de aici! Sa ma ascund intr-o gaura de sarpe su sa nu mai vad si sa nu mai aud pe nimeni!
5. Mi-e dor de I. , dar nu ii pot spune asta. Am nevoie sa-l vad, sa-l aud … Este o dorinta unidirectionala, evident. Este extrem de dureros sa recunosc asta, dar am zis ca voi recunoaste lucruri de care am fugit de-o vreme.
6. Vreau sa vad Timisoara, dar e destul de aiurea sa merg singura. Desi sunt introvertita am nevoie de oameni in jurul meu. 😛
7. Am schimbari bruste de stare: sunt cand pe fundul abisului tristetii, cand pe culmile fericirii. Ghici cine imi declanseaza starile astea!
8. Desi urmeaza sa plec, nu am nicio tragere de inima. Nu imi place orasul ala! Are doar multe oportunitati de job-uri si atat.
9. Nu ma simt acasa niciunde. In sfarsit, pot sa accept ca acasa pentru mine nu este un loc, ci un suflet. Dar unde e? Sau … de ce se poarta asa?
10. Pierd vremea, nu am mai scris, nu am mai citit, nu am mai pictat … Imi voi cumpara un set de pictura: panza, tuburi de culori, pensule. 🙂
11. ………. lista ramane deschisa …

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii

Interviu cu Cristina Balan

Nu am eu un blog celebru, dar Cristina Balan mi-a oferit placerea de a-mi raspunde la cateva intrebari despre ea. Inca sunt sub impresia melodiei Unbreakable si sunt fericita si emotionata ca am primit raspunsuri frumoase si sincere la intrebarile mele. Asa cum stiam si dinainte, Cristina este o fata desteapta, frumoasa si talentata. Convingeti-va citind mai jos!

55852433
1. Cand a fost prima ta intalnire cu muzica?

Vorbim de mezozoic, chiar nu mai tin minte :))
Mi s-a spus ca eram foarte mica, 3-4 ani.
Aveam un pian mic, de jucarie, si tot ce auzeam la radio eu reproduceam imediat la pianul ala. Mare pasiune, din frageda pruncie 🙂
S-au prins si ai mei ca e serioasa treaba, cand vecini si profesori de-ai mei tot repetau ca am ureche si talent si pasiune.

2. Cum era Cristina in copilarie si de ce anume ii e cel mai mult dor din acea perioada?

Eram un copil tare activ. Probabil ca in timpurile acestea „moderne”, un pedagog sau un psiholog ar pune un diagnostic de genul hiperactivitate, ADHD, ceva.
Insa eram si sunt un individ normal.
Imi placea sa ma cațăr prin copaci, adoram sa hranesc animalele cand eram la bunici, la sat.
Aveam o mare dragoste de animale si stateam chiar si in grajd cu orele, sa tesal vitelul, sa-i cant si sa-i citesc versuri de-ale mele.
Adunam catei si pisici din tomberoane si-i hraneam, sa-i salvez. Si azi as face la fel, fiindca fetita Cristina si-a pastrat aceste mici placeri sufletesti.
In rest, cand nu alergam ca apucata, cantam. La fluier, la pian, la acordeon, la vioara, la orice imi pica in mana. Si, desigur, cantam vocal, dadeam spectacole in spatele blocului, unde anuntam, cu multa sobrietate, ca eu cantareata voi fi. Vedeta, chiar, haha.

3. Ce a insemnat Impact pentru tine?

Impact a inseamnat un fel de scoala in showbiz. A inseamnat un compromis destul de mare, avand in vedere ca eu castigasem castingul pentru o trupa dance, cand mersesem sa concurez pentru o trupa rock.
Insa am acceptat ca lucrurile au un parcurs al lor, un timing, adica eu cred mult in notiunea de momentul potrivit. Nu am stat sa-l astept, insa il asteptam.

4. Dupa ce trupa Impact s-a destramat, ai mai incercat sa revii in muzica pana la momentul Vocea Romaniei?

Inca din momentul in care Rares mi-a spus ca paraseste proiectul Impact, am presimtit sfarsitul. Nici nu aveam tragere de inima sa mai continui ceva ce stiam ca trebuie pus deoparte.
O perioada am mai mers prin concerte, fiindca era singura mea sursa de venit. Am mai lansat si doua-trei piese, fiindca erau „pe teava”.
Adevarul e ca eram in deriva. Nu stiam prea bine ce ar trebui si cum ar trebui sa fac. Rares se ocupase de toate aspectele administrative, tehnice, iar eu doar compuneam si cantam.
Si dintr-o data, ma trezisem singura, fara niciun plan, nimic. Am apelat la cel mai bun prieten al meu din vremea respectiva, care astazi imi este sot si asa am reusit sa mai tinem Impact in viata, o perioada.

5. De ce crezi ca in Romania e asa de greu ca talentele adevarate sa se afirme?

In Romania este penurie de formatori de opinie valorosi. Cu alte cuvinte, oameni de cultura, care au ce valori sa transmita generatiilor tinere.
Noi mancam circ pe paine si cam atat. Se vede clar in audientele putinelor emisiuni de cultura: e dezastru.
Problema nu e ca avem circ. Problema e ca avem DOAR circ si asta ne face sa ne pierdem atat identitatea cat si valorile.
Alta teorie a mea este ca oamenii cu adevarat talentati sunt si usor „incomodati” de timiditate, lipsa de incredere pe alocuri, bun simt, toate acele bete-n roate in calea succesului rapid si facil.
Pentru ca in showbiz nu ai nevoie de acele trasaturi de caracter, ci mai degraba de tupeu, de incredere nestavilita in sine, de coolism (cum spun eu, termen inventat).
Sigur, e o teorie
Apoi afirmarea unui talent real se intampla in timp. Nu poti vorbi de valoare decat trecand testul timpului. Cred ca se subintelege.

6. Ce solisti romani asculti? Dar din strainatate?

Recunosc, am o slabiciune pentru Delia, inca de cand era o pustoaica. E ceva legat de personalitatea ei artistica, nu neaparat vocal. Imi place si vocal, dar nu asta ma da pe spate, ci acea parte nedomesticita pe care o simt, uneori, in spatele personajului de scena. E ca un cal naravas haha si asta-mi place.
Vocal, apreciez mai multi artisti, chiar daca nu neaparat si ceea ce promoveaza. Si nu le ascult piesele, daca nu ma reprezinta. Dar am mici „vinovatii” muzicale, printre care si unele piese extrem de comerciale, dar care ma binedispun. Nu le mentionez acum, na :))

7. Stiu ca initial posturile de radio nu au dorit sa difuzeze piesa Unbreakable. Acum cum stau lucrurile?

Piesa este in difuzare pe niste posturi fm pe care le si apreciez mult. Europa FM, Digi Fm, Radio 7, Music FM, Smart FM, Itsy Bitsy, Radio Bucuresti Fm, vorbind de capitala. Stiu ca in tara este bine difuzata. Adevarul e ca radio-urile care nu o difuzeaza au dreptate: piesa chiar nu are nicio legatura cu playlist-ul lor. Este in alta zona, de nisa (mai nou): muzica cu substanta.

8. Videoclipul piesei Unbreakable are un mesaj puternic si o mare incarcatura emotionala. Te-ai implicat activ in realizarea scenariului?

Cand am inceput filmarile clipului nici nu stiam ca are scenariu :))
Asadar, da, m-am implicat activ, dar la fata locului.
Am avut mare incredere in sotul meu si in echipa Brother M (Bogdan si Silviu Mustatea).
A fost una din cele mai dificile filmari de clip pe care le-am avut vreodata. Cinci zile de filmari, dintre care trei in zone montane greu accesibile, off road. Foarte frig, am cochetat cu hipotermia, insa nici macar cu un stranut nu m-am ales dupa ce am filmat intinsa pe pamant rece, in padure montana. Sau mers descult prin apa rece de râu montan.
Tot subliniez montan, fiindca la munte gradele sunt mai zgarcite.
A fost o experienta fabuloasa; eu iubesc natura, muntele, râurile, ramurile. Ca Mircea cel Batran, eminescian

9. La ce piese sa ne mai asteptam? Speram si la un album?

Un album este musai, cum se spune in Ardeal. Am piese adunate in ani si acum e momentul sa le valorific.
Piesele sunt fiecare cu treaba ei, nu seamana intre ele. Sunt diferite stari, subiecte, sentimente. Nu-mi place sa fac copy-paste. Chiar daca o piesa devine megasuperhit, nu-mi place ideea de sequel. Adica ce, ti-e teama sa iesi din zona calda, sa vii cu altceva? Nu inteleg confortul asta psihologic, emotional, artistic, zi-i cum vrei.
Mie imi place sa experimentez, sa gust diferite zone muzicale, chiar cu pretul esecului. Asa invat, evoluez.
Bine, asta e valabila doar cand nu te intereseaza partea materiala. Daca esti chitit pe bani, urmezi reteta, trendul si gata.

10. Fiecare vedeta are si hateri. Te afecteaza cuvintele lor pline de rautate?

Nici macar rautate n-o pot numi, ci suferinta. Obisnuim sa ne proiectam propriile suferinte, frustrari, dezamagiri, asupra semenilor nostri. Pentru ca nu vrem sa le infruntam. Pentru ca nu vrem sa le acceptam. Sau pentru ca ne e greu sa intelegem ca suntem sculptorii statuii propriei vieti si ca daca statuia are defecte, e vina noastra, nu a Fortunei sau a vecinului din deal.


11. Cum se vede Cristina Balan peste 5 ani?

Ah, nu ma gandesc atat de departe. Nu stiu nici peste un an cum voi fi.
Dar as vrea sa fiu mai blanda, mai iubitoare, mai calma, mai inteleapta, mai bogata spiritual.

Mie imi place si sper sa ajunga departe! Mult succes, Cristina! 🙂
Facebook Cristina Balan
Unbreakable – Cristina Balan

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , | 4 comentarii